Predicarea expozitivă

Predicarea expozitivă: mai mult decât o simplă metodă

Autor: Constantin Ghioancă

Format (mm): 152/228

Număr de pagini: 218

Preț: 27 lei

Puteți vedea cuprinsul cărții AICI

Comandați cartea AICI

Citiți câteva opinii despre carte:

 

Salutăm apariția acestei cărți, oferită lucrătorilor cu Evanghelia din România. Scrisă de un om care a convins demult prin pasiunea pentru predicarea biblică, cartea este necesară tuturor acelora care resimt nevoia reîmprospătării cunoștințelor cu privire la necesarul drum de la textul biblic la predica slujitorului contemporan. Costel contribuie, așadar, la eforturile pentru a stimula formarea unei generații de predicatori care cred în puterea de transformare a Sfintei Scripturi și care sunt convinși că o predicare biblică se verifică prin trei criterii: fidelitatea față de textul biblic, claritatea în prezentare și relevanța față de audiență. Iar acestea nu sunt opționale, ci vitale, pentru ca mesajul predicii să poată fi folosit de Duhul Sfânt pentru necesara creștere în maturitate a comunităților creștine.

Pastor Dr. Daniel G. Oprean, coordonator național al Langham Preaching Romania

 

Izvorâtă dintr-o evidentă pasiune pentru predicarea expozitivă, cartea aceasta inspiră la fidelitate față de Cuvântul sfânt, la seriozitate și excelență în pregătirea și prezentarea mesajului. Astfel, autorul pune la dispoziția noastră un remarcabil instrument care să ne fie de un real folos în îndeplinirea slujbei de vestitori ai Evangheliei.

Conf. Dr. Sorin Bădrăgan

Institutul Teologic Baptist București și Facultatea de Teologie Baptistă București

Pastor, Biserica Providența București

 

Teza lucrării lui Costel Ghioancă, anume că predicarea expozitivă este mai mult decât o metodă, este intrigantă. Vrea să spună el că manualele noastre clasice de predicare din România, care prezentau expozițiunea doar ca pe una dintre multiplele metode de propovăduire, au greșit? Răspunsul este simplu: „Da.” Dr. Ghioancă argumentează fără scuze că o viziune evanghelică și înaltă asupra inspirației, autorității și relevanței divine ale Bibliei fac din expunerea acesteia metoda în sine. Dacă Scripturile sunt singura autoritate, atunci numai expunerea lor fidelă poate fi numită predicare. Cartea pastorului Ghioancă reprezintă o gură de oxigen proaspăt pentru mediul evanghelic românesc în care predicarea expozitivă este, din păcate, o raritate.

Dr. Ștefan Cornu

Pastor, Biserica Adonai București

 

 

 Află mai multe pe     

 

 

Advertisements